A început înscrierea la Programul „Pedagogie Umană Practică”

A început înscrierea la Programul „Pedagogie Umană Practică”

Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, lansează un program de formare dedicat cadrelor didactice din instituțiile de învățământ general.

Programul „Pedagogie Umană Practică” vizează dezvoltarea competențelor pedagogice într-un mod umanist și centrat pe elev și se va desfășura în perioada 28 octombrie – 01 noiembrie 2024.

Programul este preconizat pentru 25 instituții de învățământ general preuniversitar, preponderent pentru instituțiile din Chișinău și raioanele Strășeni, Ialoveni, Criuleni și Anenii Noi. Grupurile vor fi formate din aproximativ 100 de cadre didactice (un director adjunct și trei cadre didactice din fiecare instituție).

Obiectivele formării vizează dezvoltarea unui mediu educațional incluziv și stimulativ, încurajarea colaborării între școală, familie și comunitate, dar și aplicarea metodelor pedagogice active și reflectarea critică asupra practicii pedagogice.

Cadrele didactice interesate sunt rugate să completeze formularul de înscriere disponibil aici – https://bit.ly/3Ye2PRo

Termen limită pentru înscriere: 20 octombrie 2024

Share