A fost lansată repetat licitația pentru construcția a două centrale electirce cu termoficare pentru Termoelectrica

A fost lansată repetat licitația pentru construcția a două centrale electirce cu termoficare pentru Termoelectrica

UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică anunță procedură repetată de licitație internațională pentru construcția a două centrale electrice cu termoficare (CET-uri) performante cu o putere electrică totală de circa 55 MW (sau mai mare) și termică de cel puțin 43 Gcal/h.

Invitația de participare la licitație (cererea de oferte) poate fi găsită aici:

https://mepiu.md/…/request-for-bids-plant-design-supply…

Conform proiectului, instalațiile vor fi de ultimă generație, bazate pe tehnologii moderne și flexibile de cogenerare de înaltă eficiență, ceea ce va contribui la mărirea capacității de producere interne a energiei electrice și asigurare a securității energetice a țării.

De menționat că în cadrul licitației precedente, în urma unui amplu proces de evaluare cu implicarea unui consultant internațional, s-a constat că ambele oferte depuse nu corespundeau cerințelor documentului de licitație.

Totodată, pe parcurs, s-au depus eforturi suplimentare pentru a extinde potențialul de participare a mai multor companii internaționale cu capacitate, tehnologii și experiență corespunzătoare la acest proiect, care este de o complexitate și importanță deosebită pentru securitatea energetică a țării și pentru dezvoltarea sistemului centralizat de termoficare din mun. Chișinău.

Licitația internațională pentru “Instalarea unor centrale de cogenerare de înaltă eficiență pe bază de motoare pe gaze la CT Vest și CET Sursa 3, și instalarea unor transformatoare electrice și instalații de distribuție (proiectare, furnizare, instalare)” este parte a celui de-al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Mondială. Beneficiarul proiectului este Termoelectrica S.A.

Proiectul este implementat de Ministerul Energiei al Republicii Moldova, prin Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Share