A fost lansată Campania ,,16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

A fost lansată Campania ,,16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

Astăzi, 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, s-a dat startul campaniei naționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Pentru a marca debutul acestei campanii, reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale au organizat un flashmob. Acțiunea are drept scop prevenirea şi combaterea violenței asupra femeilor prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a drepturilor omului, a consecințelor și costurilor sale, precum și a mecanismelor de combatere la nivel comunitar şi național.

„Violența în familie este un fenomen dureros, cu un impact devastator asupra întregii societăți, afectând fiecare cetățean, direct sau indirect, prin costurile morale și socio-economice generate. Într-o societate sănătoasă, violența nu trebuie să își găsească locul sub nicio formă. Ministerul Muncii și Protecției Sociale, împreună cu partenerii de dezvoltare și organizațiile societății civile, a întreprins acțiuni consolidate pentru combaterea acestui fenomen în Republica Moldova. Totuși, implicarea fiecărui membru al societății este esențială în prevenirea violenței împotriva femeilor și fetelor. Îndemnăm femeile și comunitatea să raporteze cazurile de violență și să solicite suport la linia telefonică 0-8008-8008, disponibilă non-stop, sau să se adreseze autorităților competente”, a declarat Alexei Buzu, ministrul muncii și protecției sociale.

La nivel național, Campania va avea loc al 22-lea an consecutiv și va debuta cu mai multe evenimente organizate de instituțiile publice, societatea civilă și partenerii de dezvoltare, inclusiv în format online, continuând cu o serie de activități desfășurate atât la nivel central, cât și la nivel local, care vor include campanii de sensibilizare, lecții publice, discuții, seminare de instruire, lansarea și difuzarea spoturilor video tematice.

Începând cu ora 10.30, Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie, în parteneriat cu agențiile ONU, organizează astăzi un manifest/plimbare pentru a marca lansarea campaniei. Acesta va începe de pe aleea Grigore Vieru și va continua până la Parcul Catedralei, Arcul de Triumf.

Share