A fost lansat un proiect dedicat diasporei Republicii Moldova
Un proiect dedicat antreprenorilor și persoanelor din diaspora Republicii Moldova a fost lansat astăzi la Chișinău, informează OFICIAL.
Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Moldovei de Pretutindeni, Alexei Repede, a comunicat mai multe detalii.
„„Diaspora Business Connection” este un proiect dedicat antreprenorilor și persoanelor din diaspora, care vor să-și lanseze o afacere. Vom merge în toate țările unde diaspora din Republica Moldova este destul de mare și cointeresată pentru a încuraja dezvoltarea business-ului. Considerăm foarte important să mergem în comunitățile diasporei Republicii Moldova pentru a comunica și informa despre cum putem valorifica oportunitățile de oriunde în lume”, a comunicat Repede.
Coordonatorul de proiect, Olga Postovanu, s-a referit și la alte detalii în acest sens. „Asociația Oamenilor de Afaceri Moldovei de Pretutindeni și-a propus, în cadrul proiectului „Diaspora Business Connection”, să lanseze o platformă pentru dezvoltarea comunității de antreprenori din diaspora Republicii Moldova. Pentru aceasta vom organiza evenimente în țări unde vom oferi informații, vom promova parteneriate în afaceri și vom identifica potențiale proiecte investiționale”, a conchis Postovanu.
Mihaela Rotari