A fost inițiată plata sumelor indexate deponenților “Băncii de Economii”
Începând cu 24 mai 2023, Ministerul Finanţelor inițiază plata sumelor indexate pentru deponenții ”Băncii de Economii”, care au depus cereri de înregistrare până la 30 aprilie 2023.
Astfel, își pot ridica banii persoanele născuți până în anul 1991 inclusiv, care nu au beneficiat de sumele indexate aferente primei etape şi/sau etapei a doua în anii precedenţi.
Banii pot fi ridicaţi la orice oficiu/agenţie a Î.S. ”Poşta Moldovei”. Pentru a beneficia de indexare, beneficiarul, reprezentantul sau moştenitorul se va prezenta având asupra sa actul de identitate. Moștenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces și copia legalizată notarial a certificatului de moștenitor, iar reprezentantul procura, întocmită în modul stabilit de legislație. În cazurile în care depunerile băneşti au fost testate mai multor moştenitori, moştenitorul care solicită suma indexată ce îi revine va depune la oficiul/agenția poștal(ă) cererea pentru calcularea sumei indexate spre achitare.
Deponenţii născuţi până în anul 1991 inclusiv, care nu au depus până în prezent, din diferite motive, cererile pentru indexare, pot face acest lucru la orice oficiu/agenţie a Î.S. „Poșta Moldovei”, având asupra sa actul de identitate şi libretele de economii ale conturilor deschise până la 1 ianuarie 1992.
Achitarea sumelor indexate se efectuează în baza Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii şi Hotărârii Guvernului nr. 290 din 17 mai 2023. Plata sumelor indexate se va efectua în funcţie de sumele prevăzute în bugetul de stat pentru indexare pe anul respectiv. În bugetul de stat pentru anul 2023 sunt prevăzute 20 milioane de lei pentru aceste scopuri.