9 tentative de a mitui polițiștii de patrulare au avut loc într-o săptămână!

9 tentative de a mitui polițiștii de patrulare au avut loc într-o săptămână!

Deși au fost avertizați despre consecințele oferirii de mită, cetățenii provoacă oamenii legii să primească surse bănești în schimbul ignorării încălcărilor. Nouă tentative de a mitui polițiștii de patrulare au avut loc într-o săptămână, se arată într-un comunicat al Poliției Republicii Moldova, informează OFICIAL.

Conducătorii auto au propus mijloace financiare de la sute până la mii de lei, pentru a nu le fi întocmite procese-verbale cu privire la contravenție, pentru diverse încălcări cum ar fi, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, încălcarea limitei de viteze și  lipsa permisului de conducere sau cu permis de conduce fals, etc.

Astfel, șoferii care au presupus că integritatea poate fi cumpărată, s-au ales cu  o cauză penală  în baza  art. 325 alin. (1) Cod penal al RM ,,Corupere activă” și riscă pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani și cu amendă în mărime de la 100 000 la  200 000 de lei.

Doina Secrieru

Share