89 ani de la nașterea lui Grigore Vieru

89 ani de la nașterea lui Grigore Vieru

Astăzi, 14 februarie, marcăm 89 ani de la nașterea lui Grigore Vieru – cel care a reușit prin simplitatea versurilor sale să cultive în sufletul a zeci de generații dragostea de neam și țară, de limba română și valorile naționale.

Întreaga viață poetul și-a consacrat-o cuvântului, lăsându-ne drept moștenire opera sa monumentală. Generații întregi au crescut cu Abecedarul „Albinuța”, cartea de căpătâi a fiecărui copil. În TESTAMENTUL său lăsat posterității, Grigore Vieru notează „V-am crescut, v-am ridicat, Mă pot duce, Mă pot duce împăcat.”. Atunci, din modestia-i înnăscută, el nu știa că se referă la un întreg neam.

Poeziile lui Grigore Vieru, prin mesajul lor, rămân a fi niște povețe părintești. Printre numeroasele sale învățăminte, Domnia sa ne-a îndemnat întotdeauna „Să mergem frumos și demn…”, fiind un om al voinței, al verticalității, dar și al sublimului.

Share