Unde sunt cei mai mulți tineri: în mediul rural sau urban? Date statistice de la BNS!

Unde sunt cei mai mulți tineri: în mediul rural sau urban? Date statistice de la BNS!

Numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2018 a constituit 3547,5 mii persoane, din care 1149,6 mii sau 32,4% sunt tineri cu vârsta14-34 ani.

Repartizarea tinerilor pe sexe, se prezintă astfel: 49,0% – femei şi 51,0% – bărbaţi. Generaţia tinerilor este în descreştere în mod constant.

Cei mai mulți tineri sunt în mediul rural, unde este concentrată o pondere mai mare a tinerilor de până la 25 ani.

Femeile tinere din mediul rural nasc la o vârstă mai mică decât cele din urban.

Numărul întreruperilor de sarcină la femeile în vârstă de 15-34 ani este în scădere.

Numărul elevilor și studenților este în descreștere continuă. Populația de vârstă școlară (14-23 ani) s-a redus în perioada anilor 2013-2017, constituind 477,3 mii persoane către începutul anului 2018, și înregistrând o reducere cu 7,5% față de anul 2013. Concomitent s-a produs și reducerea efectivelor de elevi/studenți cuprinși în sistemul de educație cu circa 20% față de anul 2013/14, numărul acestora constituind 186,5 mii persoane, în anul 2017/18.

Numărul studenților este în descreștere, doar fiecare al cincilea urmează ciclul II de master. La începutul anului de studii 2017/18, învățământul superior cuprindea 65,5 mii studenți, trei pătrimi dintre aceștia fiind în ciclul de licență. În ultimii cinci ani numărul de studenți în învățământul superior înregistrează o tendință descendentă la toate tipurile de programe de studii, totodată, evoluând negativ în cazul studiilor superioare de licență (față de anul de studii 2013/14 cu 28,4 mii sau 36,6% mai puțin).

Sursele principale de venit ale tinerilor sunt salariul și mijloacele financiare din partea părinților. Principalele surse de venit a tinerilor (14-34 ani) sunt mijloacele financiare din activitatea salarială în sectorul non-agricol (32,1%) și din partea părinților/întreținere (23,8%), fiind urmate de transferurile din afara țării și plățile sociale (circa 11%), activitatea agricolă pe cont propriu (8,5%).

Aproape fiecare al șaselea tânăr este fumător, cei mai activi fiind cei în vârstă de 30-34 ani. Tinerii din mediul urban fumează mai mult decât cei din mediul rural.

Numărul bărbaților care fumează este de șase ori mai mare decât cel al femeilor, fiind însă în scădere la bărbați și în creștere la femei.

Numărul tinerilor în vârstă de 14-29 ani care comit infracțiuni este în scădere. Cel mai des tinerii în vârstă de 14-29 ani săvârșesc infracțiuni precum furtul, huliganism și jafuri.

Circa 3 din 10 tineri sunt ocupați iar 6 din 10 sunt inactivi. Fiecare al treilea tânăr de 15-29 ani nu lucrează și nici nu învață. Circa 5% din tinerii ocupați sunt în același timp încadrați în învățământ, iar 3 din 10 au locuri de muncă informale

Tinerii aleg să plece la lucru sau în căutare de lucru peste hotare în proporție de 15 la sută, preponderent bărbații și tinerii de la sate. Cel mai des țările în care migrează tinerii sunt Rusia și Italia. Numărul tinerilor care aleg să lucreze în Uniunea Europeană este în creștere.

Mihaela Rotari

Share