8 persoane au fost reținute în urma descinderilor de la Depoul de Locomotive din Bălți
Oficiul Nord al Procuraturii anticorupție în comun cu colaboratorii Direcției Nord al Centrului Național Anticorupție, au descins astăzi în cadrul Depoului de Locomotive Bălți al ÎS „Calea Ferată din Moldova” (CFM), într-o cauză penală pornită pe fapte de delapidarea a averii străine și corupere pasivă.
În rezultatul măsurilor de investigație a fost posibilă documentarea întregii scheme infracționale de sustragere sistematică a motorinei din locomotive.
Potrivit acesteia, mecanicii de locomotivă angajați ai „Depoului de locomotive Bălți” din cadrul CFM, sustrăgeau sistematic motorină de la locomotive în cantitate de 50-200 litri, pe parcursul unui serviciu, ulterior fiind realizată prin intermediul a doi cumpărători din s. Răuțel r-nul Fălești.
Cel care le proteja activitatea era șeful adjunct al instituției vizate, iar în schimb pretindea și primea lunar de la fiecare mecanic câte 500-1500 lei.
Despre această schemă infracțională cunoștea și șeful de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Fălești al IGP, care era obligat să curme acțiunile criminale ale persoanelor menționate. Acesta, însă, săptămânl pretindea, accepta și primea personal sau prin intermediul persoanelor apropiate, mijloace bănești și motorină în valoare și cantități nestabilite la moment de către organului de urmărire penală.
Din momentul pornirii urmăririi penale și monitorizării activității infracționale a fost documentată sustragerea aproximativă a 25 mii litri de motorină în sumă de 400 mii lei.
În urma operațiunilor realizate, astăzi au fost reținute 8 persoane, pentru un termen de 72 de ore. Este vorba de 4 mecanici de locomotivă, 2 persoane civile (cumpărători), șeful adjunct al Depoului de Locomotive Bălți și șeful postului de poliție din localitatea unde avea loc infracțiunea.
De menționat că, infracțiunea prevăzută se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani sau cu închisoare de până la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Mihaela Rotari