8 decembrie – Ziua Curții de Conturi a Republicii Moldova
„Ziua de 8 decembrie este punctul de plecare pentru Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) în parcursul său spre o destinație sinonimă cu buna gestiune a mijloacelor publice, cu bunăstarea și prosperitatea cetățenilor țării. Este un început de istorie, care, în anul 1994, venea să completeze acel proces general de constituire și de identificare a statului prin instituțiile pe care le înființa, prin oamenii în care investea multă încredere”, comunică reprezentanții CCRM, informează OFICIAL.
„Definită drept instituție supremă de audit a țării, care exercită controlul asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare publice și a patrimoniului public, pe parcursul timpului care s-a scurs de la înființare, Curtea de Conturi s-a străduit să justifice încrederea care i se oferă, ajustându-și experiența la practicile și standardele internaționale certificate de către instituțiile supreme de audit din întreaga lume. Curtea de Conturi acordă o atenție deosebită preluării bunelor practici și ajustării activității sale la standardele internaționale în domeniul auditului public extern, fiind membru activ al organizației internaționale de profil INTOSAI și a organizației europene de profil EUROSAI din anul 1994. De mai bine de 6 ani, Curte de Conturi este, de asemenea, membru al Consiliului de guvernare al EUROSAI”, se arată într-o declarație a Curții.
La fel, CCRM spune că misiunea pe care o are clar formulată țintește în mod constant evaluarea legalității, regularității, conformității, economicității, eficienței, eficacității gestionării resurselor financiare publice și a patrimoniului public. „Iar măsura în care Curtea de Conturi își onorează angajamentele este determinată de buna respectare şi aplicare a principiilor care stau la temelia activității – independența instituției, legalitatea, obiectivitatea, profesionalismul, responsabilitatea şi transparența. Alături de caracterul festiv al Zilei Curții de Conturi, trebuie să recunoaștem că, aceeași zi este și un bun prilej pentru a ne reciti agenda de lucru pentru perioada care urmează. Cu atât mai mult, cu cât activitatea Curții de Conturi a fost și rămâne să fie răspunsul concret al instituției la demersul cetățeanului pentru o viață mai bună”, se menționează în aceeași declarație.
Cristina Pendea