8 000 de ţigarete, pregătite spre decolare în Viena

8 000 de ţigarete, pregătite spre decolare în Viena

Luni, pe pista de ieşire din ţară a postului vamal Aeroport,  a fost dejucată cu succes o tentativă de trecere ilegală peste frontiera de stat a 8 000 de ţigarete, cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Astfel, acţionând în baza anlizei de risc, în cadrul controlului de frontieră efectuat asupra pasagerilor şi bagajului cursei aeriene Chişinău – Tel Aviv Vienna, inspectorii vamali şi poliţiştii de frontieră au redirecţionat un israelian pe coridorul roşu de traversare, pentru verificări suplimentare.

Rezultatul nu s-a lăsat mult aşteptat şi asta pentru că, în cadrul scanării cu aparatul de raze X-ray şi prelevării imaginilor, asupra bagajului au apărut suspiciuni rezonabile, fiind depistate 8 000 de ţigarete, camuflate printre lucruri personale.

Valoarea produselor de tutungerie pe piaţa europeană este estimată la circa 1 600 euro.

În aceste condiţii, pentru contravenţia comisă, cetăţeanul israelian s-a ales cu un proces-verbal conform indicilor art. 287.al.10 – Cod Contravenţional al RM, care prevede confiscarea ţigaretelor şi achitarea unei amenzi în cuantum de 3000 lei.
După finisarea procesului de documentare şi achitarea amenzii, contravenientul a decolat.

12177852_10208059347262344_35111875_n

Mihaela Rotari

Share