738,7 mln. lei a încasat Vama săptămâna trecută

738,7 mln. lei a încasat Vama săptămâna trecută

În perioada 27 iunie – 03 iulie 2022, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 738,7 milioane de lei, mai mult cu 18,4 % față de sarcina bugetară stabilită pentru acest interval, informează OFICIAL.

De către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 15,0 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,0 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11 405 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 74 886 de traversări. Astfel, în scopul optimizării timpului de traversare, Serviciul Vamal recomandă transportatorilor de mărfuri înainte de a porni la drum să consulte pagina web a instituției, rubrica “Traficul on-line în posturile vamale de frontieră” (https://customs.gov.md/ro/traffic) și să opteze pentru traversarea prin acel post unde sunt mai puține mijloace de transport.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 68 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 227 mii de lei. De menționat, că în perioada 01 – 30 iunie 2022, funcționarii vamali au constatat 409 încălcări ale legislației vamale și au aplicat amenzi în sumă de peste 1 497 183 de lei.

În aceeași ordine de idei, menționăm că, de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 15,7 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 24,3 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.

Share