4 cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă, iar alții 3 în Uniunea Europeană

4 cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă, iar alții 3 în Uniunea Europeană

În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:

– o persoană documentată pentru uz de fals în actele de călătorie;
– un cetăţean străin a depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– o persoană a fost documentată pentru transportare ilegală a mărfurilor nedeclarate peste frontiera de stat;
– o persoane aflată în conflict cu legea a fost reținută în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.

Potrivit datelor deținute, 4 cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă, iar alții 3 în Uniunea Europeană.

Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane şi mijloace de transport este unul echilibrat.

 

Maria Roşca

Share