35 cazuri de furturi din automobile au fost înregistrate de la începutul lunii aprilie, în capitală
De la începutul lunii aprilie până în prezent, pe teritoriul municipiului Chișinău au fost înregistrate 35 cazuri de furturi din automobile, informează OFICIAL.
„Mai puțin cu 7 cazuri decât în perioada similară a anului precedent”, spun reprezentanții Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
În acest sens, pentru a nu deveni ținta hoților și, totodată, pentru a diminua nivelul infracțional, Poliția capitalei recomandă:
- Nu lăsați la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, apărătura electronică, etc.) chiar dacă lipsiți pentru scurt timp, acestea pot atenta hoții să vă spargă vehiculul.
- Evitați să păstrați în autoturism acte de identitate, permis de conducere, documente de înmatriculare a mașinii, documentele firmei, cărți de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare;
- Parcați autoturismul în locuri special amenajate, iluminate și eventual, supravegheate, verificând sistemele de închidere;
- Pe toate roţile şi portierele autoturismului aplicaţi dispozitive antifurt;
- Utilizaţi sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frânare, care este un mijloc de descurajare a hoţilor de automobile;
- Închideți complet geamurile când părăsiți autoturismul, chiar pentru scurt timp. Un geam lăsat ușor întredeschis vă poate da peste cap toate precauțiile folosite;
- La coborârea din autoturism, scoateți cheia din contact, chiar daca veți lipsi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva SECUNDE;
Este de menționat că, numărul cazurilor de furt, comparativ cu anul trecut, se află în descreștere. Dacă de la începutul anului 2021, au fost înregistrate 131 cazuri de furturi din automobile, anul precedent, în aceeași perioadă, numărul acestora a fost de 241 cazuri.
Mihaela Rotari