
3 mln. de euro grant pentru lucrări de proiectare a Spitalului Regional Bălți
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda Republicii Moldova un grant de trei milioane de euro pentru lucrări de proiectare conceptuală și detaliată a Spitalului Regional Bălți.
Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat raportul la avizul consultativ privind încheierea unui Acord de grant dintre țara noastră și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind asistența tehnică pentru realizarea proiectului privind construcția Spitalului Regional Bălți.
Lucrările de proiectare vor viza condiții tehnice și de calitate, precum și standarde și reglementări tehnice relevante în construcții, prescripții tehnice în conformitate cu legislația în vigoare și cele mai bune practici internaționale. La fel, în cadrul proiectării preliminare, vor fi dezvoltate conceptele arhitecturale. Proiectarea detaliată va conține expertiza în proiectarea detaliată și inginerie, informații tehnic, sistemul de construcții, desene detaliate, specificații, plan de operaționalizare și rezultate ale modelării informațiilor despre clădiri.
Spitalul Regional Bălți va avea o suprafață de 38 000 de m² și va fi dotat cu 340 de paturi în regim de spitalizare și 78 de paturi în regim ambulatoriu. Astfel, populația din nordul țării va avea acces la servicii medicale calitative și sigure, oferite prin intermediul echipamentelor de ultimă generație.