25 pompieri voluntari au participat la un curs de formare inițială în domeniul intervențiilor de urgență și excepționale

25 pompieri voluntari au participat la un curs de formare inițială în domeniul intervențiilor de urgență și excepționale

Douăzeci și cinci de pompieri voluntari din raioanele Sîngerei, Călărași, Anenii Noi, Fălești și Drochia au participat la un curs de formare inițială în domeniul intervențiilor în situații de urgență și excepționale.

Instruirea s-a desfășurat la Centrul Republican de Instruire al IGSU din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, în două sesiuni organizate în weekendurile 12–13 iulie și 19–20 iulie 2025.

Pe durata cursului, participanții au beneficiat de pregătire teoretică și practică sub îndrumarea a șapte formatori specializați ai IGSU. Aceștia au ghidat voluntarii în dezvoltarea competențelor necesare pentru intervenții eficiente în situații de risc.

Programul de instruire a inclus teme esențiale pentru consolidarea capacităților de reacție, precum: organizarea și funcționarea serviciilor teritoriale de pompieri și salvatori, particularitățile intervențiilor, utilizarea echipamentului individual de protecție și mânuirea autospecialelor și utilajelor. De asemenea, au fost abordate tehnici de descarcerare și măsuri de siguranță în timpul misiunilor.

Voluntarii au fost pregătiți pentru intervenții în diverse scenarii, de la stingerea incendiilor în sectorul locativ și combaterea focarelor de vegetație, până la acțiuni în condiții dificile, precum lipsa apei, vânt puternic sau temperaturi scăzute. Totodată, au fost prezentate metode speciale pentru stingerea incendiilor izbucnite la poduri, acoperișuri și gropi de gunoi.

Partea practică a inclus exerciții de descarcerare, salvare de persoane și gestionarea eficientă a zonelor de intervenție cu ajutorul echipamentelor specializate.

La final, pompierii voluntari au primit certificate de calificare, ce le oferă dreptul de a interveni în lichidarea situațiilor excepționale, contribuind astfel la creșterea nivelului de securitate al comunităților rurale.

Cursul a fost organizat în cadrul proiectului pilot „Consolidarea capacităților de protecție civilă în Republica Moldova”, realizat în parteneriat cu Solidarity Fund PL, și are drept scop întărirea capacităților locale de reacție în situații de urgență, asigurând intervenții rapide până la sosirea echipelor specializate.

Potrivit datelor statistice, în ultimii cinci ani, pompierii voluntari au fost implicați în peste 2000 de intervenții pentru lichidarea incendiilor.

În prezent, în Republica Moldova, funcționează 20 de posturi de pompieri voluntari unde activează circa 180 de pompieri.

Share