2022, declarat „Anul lucrătorului medical din municipiul Chişinău”

2022, declarat „Anul lucrătorului medical din municipiul Chişinău”

Anul 2022 este declarat „Anul lucrătorului medical din municipiul Chişinău”. Despre aceasta a anunțat edilul Capitalei Ion Ceban, transmite OFICIAL.

„Este o decizie premieră în municipiu.
Vom realiza multe iniţiative şi lucruri frumoase în cadrul Planului de Acţiuni dedicat acestei celebrări.
Sunt mândru de toţi cei care activează în sistemul medical din capitală, dar și din toată țara.
Cu siguranţă, din martie 2020 eroii care luptă non-stop cu pandemia de Covid-19 sunt medicii în halate albe.
Le suntem recunoscători pentru munca lor.
În continuare vom depune eforturi pentru a îmbunătăţi condiţiile de activitate ale medicilor din capitală.
Avem obligaţia de a investi în infrastructura şi logistica spitalelor municipale.
Prin astfel de acţiuni ne propunem să atragem atenţia societăţii asupra eforturilor care au fost şi sunt depuse în continuare de către cadrele medicale din instituţiile medicale municipale în activitatea lor cotidiană, ţinând cont de circumstanţele pandemice extrem de complicate în care ne aflăm.

Din păcate, legislaţia nu permite municipalităţii să intervină şi la capitolul salarizării, deși meritați mult mai mult”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Share