200 de laptopuri au fost donate Primăriei Capitalei
Primăria Chişinău a recepţionat un lot de 200 de laptopuri. Donaţia vine din partea Asociației Obșteşti Alianța Națională YMCA din Republica Moldova, informează OFICIAL.
Laptopurile au fost distribuite către serviciile sociale și centrele de zi gestionate de Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului:
📌Serviciul social Centrele de zi pentru copii în situație de risc
📌Centrele comunitare pentru copii și tineri ale direcțiilor de sector
📌Serviciul social ”Locuința socială asistată”
📌Centrul de resurse și suport pentru copii și tineri
📌Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități ”Atenție”
📌Centrul de zi cu boli rare și autism ”Fluturele Albastru”
📌Complexul de servicii sociale pentru copii în situații de stradă
📌Serviciul social Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități ”Casa Speranței”
📌Centrul de recuperare activă și reintegrare socială a copiilor și tinerilor cu handicap fizic ”Traian”
Tehnica va fi utilizată cu scop educativ, pentru a asimila cunoștințe noi, a găsi diverse informații utile și cu scop recreativ, în cadrul serviciilor sociale și centrelor de zi, pentru a sprijini copiii și tineri, inclusiv copiii și tinerii refugiați din Ucraina, în formarea și dezvoltarea competențelor digitale, stimularea inovației, creativității și abilităților de selectare și utilizare a informației.
Donația a fost făcută în cadrul Memorandumului de cooperare între Primăria municipiului Chișinău și Alianța Națională YMCA.
La fel, în contextul Memorandumului respectiv, Alianța Națională YMCA va dona în luna februarie 1700 de calculatoare pentru instituțiile de învățământ din capitală și suburbii.
Asociația Obștească Alianța Națională YMCA din Republica Moldova este o organizație ce oferă și organizează proiecte de diferit gen: culturale, sociale, educaționale, sportive și de mediu, în colaborare cu diverse instituții pentru a dezvolta sfera aplicării digitale, dezvoltarea și îmbunătățirea accesibilității la informații, precum și crearea premiselor pentru modernizare și creșterea eficienței activității instituțiilor.