17 persoane, trimise în judecată pentru trafic de ființe umane și trafic de copii
Potrivit unui comuniccat de presă, victimele sunt 20 la număr, dintre care 14 sunt minore care au fost exploatate sexual, inclusiv o victimă din Tadjikistan, care a fost exploatată atât în Rusia, cât și în Moldova.
Într-un alt dosar victima a fost exploatată cu utilizarea tehnologiilor informaționale, fiind șantajată cu publicarea pozelor ei intime. Unele dintre faptele deferite justiției datează cu anul 2003, 2008 – perioadă care însă nu a constituit un impediment pentru procurori și ofițeri în vederea acumulării probelor suficiente și trimiterea dosarului în judecată.
Deși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale învinuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, la solicitarea procurorilor PCCOCS în privința a șapte persoane a fost aplicat arestul, în scopul desfășurării obiective a investigațiilor și evitării eschivării lor. Potrivit legii, infracțiunile pentru care învinuiții sunt trimiși pe banca acuzaților sunt deosebite de grave și excepțional de grave și sunt pedepsite cu termene de până la 20 ani închisoare, iar în cazul a 13 din cei 17 învinuiți, pentru faptele de care sunt acuzați aceștia riscă chiar și detențiune pe viață.