17 persoane implicate în accidentul din Brăila au fost aduse acasă (FOTO / VIDEO)

17 persoane implicate în accidentul din Brăila au fost aduse acasă (FOTO / VIDEO)

17 persoane, dintre care 2 minori, implicate în accidentul de ieri din județul Brăila, au fost aduse astăzi acasă, cu un autocar. S-a luat decizia ca acestea să fie transportate în țară, întrucît suferise răni ușoare.

De la vama Oancea pînă în Chișinău au fost însoțiți de către un echipaj SMURD din cadrul Direcției Situații Excepționale Cahul, care au avut grijă de pasageri, acordîndu-le pe arcursul drumului asistență necesară.

Tot în acest timp, alături de aceste 17 persoane au fost psihologii Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, ce au acordat asistență psihologică, apreciend starea acestora ca fiind stabilă.

Ajunși în capitală, alte două persoane au fost preluate de către o ambulanță a Serviciului 903, spre a fi transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Alte 14 persoane care au avut de suferit în accident, rămîn în spitalul din județul Brăila, pînă la îmbunătățirea stării de sănătate.

Serviciul Situații Excepționale monitorizează permanent situația, fiind detașate în Brăila trei angajați ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, pentru o informare continuă a stării de sănătate a pacienților, pentru stabilirea și perfectarea datelor de identitate ale persoanelor care au avut de suferit, dar și alte date care vor apărea pe parcurs.

 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 img_8427

Mihaela Rotari

Share