124 operații de transplant efectuate în 2022
Instituţiile medico-sanitare contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au realizat anul trecut 124 de operaţii în cadrul programului de transplant, cu 16 mai multe faţă de anul precedent.
Din numărul total de operații realizate, șapte au fost transplanturi de ficat, una – transplant de rinichi, 19 – de cornee și 93 – transplanturi de membrană amniotică pe suprafața ocular. Totodată au fost efectuate patru prelevări de ficat de la donator viu.
Pentru aceste intervenţii, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost alocate peste 8,3 milioane de lei.
Operațiile de transplant sunt efectuate în două instituţii medico-sanitare publice contractate de CNAM – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.
Costul unei operaţii de transplant de ficat constituie 789 605 lei, transplant de rinichi – 180 360 lei, al celui de cornee (fără costul corneei) – 21 889 lei, iar al transplantului de membrană amniotică pe suprafața oculară – 17 630 lei.
În anul 2023, pentru efectuarea operațiilor de transplant a fost prevăzută suma de 14,4 milioane de lei.