11 moldoveni nu au avut acces de intrare în UE, iar un conațional în Federația Rusă

11 moldoveni nu au avut acces de intrare în UE, iar un conațional în Federația Rusă

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– două tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontiera de stat;
– o persoană a prezentat document falsificat;
– doi cetățeni străini au încălcat regulile de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– opt conducători auto cercetați pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
– patru persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

11 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Uniunea Europeană, iar un conațional în Federația Rusă.

Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 29 605 traversări, iar cel de mijloace de transport a atins o valoare de 7 057 traversări.

Rămân nefuncționale, din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, punctele de trecere de tip debarcader ”Soroca” (cu statut local și interstatal),”Cosăuți” și ”Vasilcău”.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.

 

Mihaela Rotari

Share