11 angajați ai „Gărilor şi staţiilor auto” – reținuți de CNA

11 angajaţi ai Întreprinderii de Stat „Gările şi staţiile auto” vor rămâne, pentru 72 de ore, în custodia CNA şi a procurorilor anticorupţie, după ce azi-dimineaţă au fost reţinuţi în cadrul mai multor dosare penale, pornite pe fapte de corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu.

Persoanele vizate au statut de bănuit şi sunt cercetate pentru organizarea unor scheme infracţionale de acumulare ilicită de bani de la operatorii de transport şi şoferii de curse naţionale şi internaţionale.

Pe lângă cei reţinuţi, alţi 12 funcţionari au fost escortaţi la CNA pentru audieri, având statut de bănuit în cauzele menţionate.

Potrivit informaţiilor acumulate, şoferii erau obligaţi să transmită zilnic sume fixe de bani casierilor care, la rândul lor, acumulau până la finalul zilei banii de la conducătorii tuturor mijloacelor de transport care intrau în Gară, după care transmiteau banii mai departe, conform ierarhiei.

În urma investigaţiilor, s-a constatat că suma colectată lunar, prin intermediul acestei scheme, se ridica la 1,5 milioane de lei – bani percepuţi drept mulţumire din partea şoferilor pentru scutirea lor de controale. Asta deoarece, majoritatea unităţilor de transport admiteau mai multe abateri, între care surplusul de pasageri, încălcarea graficului de circulaţie, lipsa evidenţei biletelor cumpărate etc. Pentru a nu fi supuşi verificărilor şi sancţiunilor, aceştia  erau obligaţi de  operatorii de transport să achite taxe ilicite pentru fiecare unitate.

În cadrul investigării cazului, s-a documentat o altă schemă de însuşire a banilor publici de către angajaţi ai ÎS Gările şi staţiile auto. Potrivit materialelor anchetei, responsabilii de la camera de păstrare a bagajelor ar fi perceput zilnic de la cetăţeni diferite sume de bani pentru depozitarea bagajelor fără a le reflecta în evidenţa contabilă. Ulterior, aceşti bani ar fi fost însuşiţi de angajaţii întreprinderii, fapt prin care au fost cauzate daune instituţiei.

Astăzi procurorii şi ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la autogările din 9 raioane ale ţării – Cahul, Căuşeni, Orhei, Bălţi, Edineţ, Drochia, Ungheni, Hânceşti, Ialoveni –  inclusiv în Chişinău. În urma acestora, au fost reţinuţi 4 administratori ai filialelor teritoriale (Bălţi, Edineţ, Orhei, Căuşeni), 2 şefi din cadrul filialei teritoriale Centru (Chişinău), 2 controlori, 2 dispeceri şi un casier.

Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală, iar investigaţiile continuă, în acest caz, pentru deconspirarea tuturor beneficiarilor schemei. Pentru corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu, legislaţia în vigoare prevede diferite pedepse penale şi privarea persoanei publice de dreptul de a ocupa anumite funcţii.

Mihaela Rotari

Share