11 angajaţi ai Centrului de sănătate publică – reţinuţi de CNA
11 angajaţi ai Centrului municipal de sănătate publică din cadrul Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, au fost reţinuţi de CNA.
Potriuvit unui comunicat, la această etapă, douăzeci şi cinci de persoane sunt bănuite, iar 11 au fost deja reţinute, fiind suspectate de fapte de corupţie.
Este vorba despre angajaţi ai Centrului de sănătate publică, documentaţi mai bine de jumătate de an de CNA. Aceştia sunt bănuiţi că pretindeau şi luau sistematic bani, personal sau prin mijlocitori, de la diferite persoane fizice și juridice pentru un şir de servicii. Potrivit materialelor cauzei, inspectorii sanitari şi unii conducători ai CSP, acceptau mijloace financiare pentru eliberarea autorizaţiilor şi certificatelor sanitare, pentru renunţarea la unele controale sau neindicarea neregulilor, depistate în urma verificărilor inopinate.
De asemenea, aceştia sunt bănuiţi că ar fi pretins bani şi pentru eliberarea, fără impedimente, a avizelor la lot, la proiect şi la recepţia finală, organizarea orelor de instruire igienica şi susţinerea cu succes a examenelor, fără prezenţa nemijlocită la instruire a persoanelor, precum şi evaluarea pozitivă a rezultatelor măsurărilor instrumentale şi analizelor de laborator, fără deplasarea la faţa locului.
În procesul documentării, s-a mai constatat că unii inspectori întocmeau petiţii fictive cu privire la unele nereguli, după care citau agenţii economici la sediul CSP Chişinău şi estorcau bani pentru a nu efectua controlul fizic la faţa locului şi pentru a nu-i sancţiona. Sumele pretinse sistematic variau între o mie şi câteva mii de lei pentru un serviciu.
Astăzi, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la domiciliile, automobilele, dar şi la birorurile persoanelor bănuite, după care 11 angajaţi ai CSP au fost escortaţi la CNA pentru audieri.
CNA îndeamnă persoanele care au avut de suferit de pe urma acţiunilor ilegale ale funcţionarilor Centrului de sănătate publică să sesizeze la numerele de telefon ale unităţii de gardă 257 202 sau cel al liniei naţionale anticorupţie 0 800 55555.
Mihaela Rotari