10,5 kg de hașiș, depistate la frontiera moldo-română
În această dimineață, în jurul orei 08.15, pe pista de intrare în țară a punctului de trecere Leușeni, polițiștii de frontieră și inspectorii vamali au supus unui control suplimentar un autocar de model Scania Century cu remorcă, ambele înmatriculare în Republica Moldova. Unitatea de transport se deplasa din Portugalia în Republica Moldova, având la bord trei şoferi și 18 pasageri.
În baza indicatorilor analizei de risc unitatea de transport a fost scanată cu raze nedestructive X-Ray. În rezultatul prelevării imaginilor au apărut suspiciuni la conţinutul unui bagaj. În acest sens, echipa comună de control, formată din polițiștii de frontieră și inspectorii vamali, a dispus efectuarea unui control fizic amănunțit.
Astfel, în habitaclul salonului, pe rafturile destinate pentru bagajele de mână, în regiunea locurilor 27-28, a fost depistat un pachet de polietilenă de culoare albă. Mai mult, în acesta era localizată o geantă pentru calculator, în care erau ticsite substanțe narcotice. O cantitate de brichete, sub formă dreptunghiulară, presupuse a fi haşiş, cu greutatea de 10,5 kg, care a fost ridicată și transmisă spre expertiză.
În baza cazului dat a fost pornit dosar penal, în baza art. 248, p.5 lit. b și d, Cod Penal al Republicii Moldova. Cu mai multe detalii se va reveni după finisarea anchetei.
Maria Roșca