100 de drone, fără acte de proveniență, descoperite la frontieră

100 de drone, fără acte de proveniență, descoperite la frontieră

Poliţiştii de frontieră din Direcţia regională NORD au identificat în trafic un microbuz ticsit cu marfă adusă din Germania, printre care 100 de drone fără actele necesare. Mijlocul de transport a fost stopat la intrarea în oraşul Costeşti, raionul Râşcani.

Acum o zi, în cadrul unor acțiuni pe linia verificării unei informații operative, echipa mobilă a Direcţiei în comun cu ofițerul de investigație al Sectorului Poliției de Frontieră Costești a oprit în trafic, mai exact pe traseul R-57, un Mercedes Sprinter 313CDI, înmatriculat în Republica Moldova. Exista informația precum că microbuzul era folosit pentru transportarea bunurilor din statele UE, cu tăinuirea acestora la trecerea frontierei de stat.

Astfel, în timpul cercetărilor, polițiștii de frontieră au depistat printre mărfurile transportate, 100 de drone pentru care nu s-a putut prezenta actele de proveniență. Mai mult, nu exista declarația vamală pentru acestea. Estimativ, cele 100 de drone indică o valoare de un milion de lei.

Șoferul, un locuitor al orașului Orhei în vârstă de 29 de ani, a declarat la audieri că i s-a oferit o mie de euro pentru a transporta marfa din Germania în Republica Moldova.

În consecință, lotul de bunuri a fost ridicat în vederea confiscării, fiind depozitat la sediul SPF Costești. În continuare se desfășoară un șir de măsuri investigative pentru a elucida circumstanțele cazului.

8dfbc9599748c610b336831e60a5db0a

Mihaela Rotari

Share