10 mln. lei pentru acordarea ajutoarelor materiale unice familiilor social-vulnerabile cu copii
În ajunul începerii noului an școlar – către 1 septembrie, din sursele Fondului republican de susținere socială a populației, parte componentă a Bugetul de Stat, au fost alocate 10,0 mln. lei pentru acordarea ajutoarelor materiale unice familiilor social-vulnerabile cu copii. Mijloacele financiare vor fi acordate prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, care vor stabili categoriile beneficiarilor şi mărimea acestor ajutoare conform deciziilor consiliilor de administraţie.
Potrivit unui comunicat de presă, stabilirea beneficiarilor din rîndul copiilor de vârstă şcolară din familii social-vulnerabile se va efectua de comun cu instituţiile de învăţământ din teritoriu şi comisiile obşteşti pentru evaluarea necesităţilor de acordare a ajutoarelor materiale de pe lîngă primăriile localităţilor.
În mun. Chişinău, ajutoarele unice ( în mărime de 700 lei pentru un copil) vor fi acordate la 8000 copii, din mijloacele Fondului municipal Chişinău de susţinere socială a populaţiei.
În total vor fi valorificate circa 15,6 mln. lei. În anul 2016 au beneficiat de ajutoare materiale peste 29869 de copii din familii defavorizate, în sumă totală de 15654800 (cincisprezece milioane șase sute cincizeci și patru mii opt sute) lei.
Beneficiarii de ajutoare materiale din municipiul Chişinău vor ridica banii de la filialele „Moldindconbank”, iar cei din republică de la Î.S. „Poşta Moldovei”.
Mihaela Rotari