
10 mii euro falși, ascunși lângă o instituție din Ialoveni. Doi bănuiți – reținuți
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță reținerea a doi bănuiți de implicare în fabricarea de euro falși, urmare a unei capturi de €10.000 falsificați.
Suma de bani era ascunsă în preajma unei instituții administrative din Ialoveni (cu astfel de ascunzișuri folosite și în Chișinău și în raioanele învecinate), de către primul bănuit cu vârsta de 24 de ani care ar face parte din grupul infracțional, coordonat de un cetățean al Moldovei care se află în afara țării. Bănuitul este din Strășeni, cu domiciliul în Chișinău, iar anterior a fost în 2024 condamnat la 3 ani cu suspendarea executării pedepsei, după ce și-a recunoscut vinovăția pentru jefuirea la miez de noapte a unui bărbat de 15.000 euro din geanta acestuia, pe o stradă din sectorul Buiucani al capitalei, în complicitate cu alte persoane. Al doilea bănuit în schema bancnotelor false este persoana de încredere a primului, originar din Criuleni și domiciliat în Chișinău, cu vârsta de 23 de ani.
Ambii bănuiți – persoane de încredere ale liderului grupului infracțional – își recunosc implicarea în schemă, potrivit căreia, cei doi le puneau în vânzare altor persoane sume a câte €50.000 falși (cu bancnote de €50 și €100), spre cumpărare cu bani legali la valoarea de 25% din banii falși oferiți.
Pentru deconspirarea celor doi, oamenii legii au racolat un alt membru activ al grupului infracțional, după care au desfășurat percheziții la cei doi în Strășeni și Chișinău, de unde au fost ridicate alte bancnote false, precum și automobilele care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii. Ambii cooperează cu oamenii legii, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să cerceteze probele și să determine necesitatea aplicării arestului preventiv. Investigațiile penale continuă, în vederea identificării tuturor membrilor grupului infracțional, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.