10 mii de teste pentru diagnosticarea COVID-19 au ajuns la Chișinău de la Moscova
Pe Aeroportul Internațional Chișinău a aterizat ieri o cursă specială de la Moscova, care a adus cetățenii Republicii Moldova și care intenționează să transporte cetățeni ai Federației Ruse care doresc să revină acasă. Despre aceasta anunță șeful statului.
Igor Dodon a comunicat că, „cu aceeași cursă au fost aduse în țara noastră 10 mii de teste pentru diagnosticarea de laborator a noului tip de coronavirus (COVID-19). Aceste teste ne permit să obținem rezultatul în decurs de două-patru ore și deja sunt apreciate în Rusia și în alte țări”.
„Vreau să menționez faptul că aceasta este prima tranșă a ajutorului medical oferit Republicii Moldova de către Rusia. Exprim recunoștință conducerii Federației Ruse pentru ajutorul oferit, precum și pentru decizia de a acorda Moldovei un credit în valoare de 200 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor. Consider că doar prin conjugarea eforturilor țărilor noastre vom reuși să depășim această criză globală fără precedent. Totodată, anume astfel de provocări complicate contribuie la consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă, apropiind statele și popoarele noastre”, a declarat Președintele.
Cristina Gurez