​Colaboratorii Agenţiei „Moldsilva” s-au implicat în Campania națională de plantare a arborilor – „Plantăm păduri salvăm Moldova”

​Colaboratorii Agenţiei „Moldsilva” s-au implicat în Campania națională de plantare a arborilor – „Plantăm păduri salvăm Moldova”

Colaboratorii Agenţiei „Moldsilva” s-au implicat în Campania națională de plantare a arborilor – „Plantăm păduri salvăm Moldova” nu doar prin organizare şi promovare, dar şi prin activităţi practice în cadrul Ocolului Silvic Căpriana, Întreprinderea Silvo-Cinegetică Străşeni.

Astfel, în parcela 48 subparcela K au fost efectuate lucrări de regenerare prin însămânţarea cu ghindă pentru stejăretul de mâine.

“25 de angajaţi ai Întreprinderii de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei” au raportat o suprafaţă de 4 ha din cadrul Ocolului Silvic Vatici, cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale şi 2000 de puieți de stejar pedunculat, acesta fiind doar startul activităţilor de implicare în cadrul campaniei de plantare şi Zilei Internaționale a Pădurilor, din cele 172 ha planificate cu lucrări de regenerare pentru anul 2021” menționează agenția.

În acelaşi context şi silvicultorii de la Bălţi s-au implicat activ în activităţile promovate de către Adunarea Generală a ONU pentru restaurarea pădurilor, drept o cale de însănătoşire şi bunăstare.

“3600 de puieţi de frasin au acoperit 1 ha din parcela 102 K, iar colaboratorii Întreprinderii pentru Silvicultură Bălţi sunt decişi să continue în acelaşi ritm, conform planurilor pentru anul 2021” a conchis Moldsilva.

De menționat că, Agenţia „Moldsilva” şi entităţile silvice subordonate vor continua activităţile de regenerare şi sporire a suprafeţelor împădurite pe parcursul întregului an.

Cristina Tomac

Share