Pasha Parfeni: Domnule Leancă, poate schimbați, totuși, producătorul?
Interpretul Pasha Parfeni a adresat un mesaj public pentru candidatul la funcția de președinte al PPEM, Iurie Leancă. Parfeni îi sugerează să se retragă și să o susțină pe Maia Sandu – candidatul comun al dreptei.
„Stimate domnule Leancă,
Ne știm personal și am avut cândva o opinie foarte bună despre Dumneavoastră.
Mă întreb și eu, ca și mulți din oamenii care iubesc această țară, cu ce anume participarea Dumneavoastră la acest concurs numit ”Alegeri 2016”, ne apropie de Europa? Personal sunt convins că participarea Dumneavoastră în aceste alegeri nu face nimic altceva decât să le crească șansele lui Igor Dodon.
Sau Dumneavoastră puteți cânta și piese despre ”o nouă zi”, nu doar cu Europa, ci și în duet cu Dodon, dacă este nevoie?
Noi nu suntem proști. Noi înțelegem că ”producătorul” insistă pe alt gen de muzică. Și, se vede, el este destul de convingător, pentru că el chiar poate să aranjeze cariera Solo a domnului Leancă în stil Șanson, de exemplu. Orice se vinde, pentru oricine plătește – așa sunt artiștii de la noi, așa sunt politicienii de la noi, așa exemplu ne dau nouă tuturor.
Poate schimbați, totuși, producătorul? Poate reziliați acest contract? Nu uitați că principalul ”producător” al oricărui politician este în primul rând poporul.
#MAIAvețioșansă în politica moldovenească. Aveți foarte puțin timp la dispoziție să faceți alegerea corectă”, a scris interpretul.
*Sursa foto: prinz.de
Doina Secrieru