Natalia Gordienko lansează piesa pentru Eurovision la Moscova: Sunt mândră să reprezint Republica Moldova!

Natalia Gordienko lansează piesa pentru Eurovision la Moscova: Sunt mândră să reprezint Republica Moldova!

Interpreta Natalia Gordienko va reprezenta Republica Moldova la „Eurovision Song Contest – 2021” cu o nouă piesă – „Sugar”, pe care o va prezenta la început de martie în Rusia, informează OFICIAL.

„Pe data de 4 martie, ora 18.00 (ora Europei Centrale) vă invit să vă abonați la canalul meu de YouTube și să urmăriți live din Teatrul Crave absolut tot ce se va întâmpla pe covorul roșu și evenimentul de lansare a videoclipului la piesa „Sugar” pentru „Eurovision Song Contest-2021””, a spus ea, pe social media.

Pe lângă aceasta, artista spune că e mândră să reprezinte R. Moldova la această competiție muzicală internațională.

De menţionat că, ea la piesă a lucrat împreună cu echipa condusă de „regele muzicii pop din Rusia”, Filip Kirkorov.

Amintim că, cea de-a 65-a ediţie a Concursului „Eurovision Song Contest-2021” se va desfăşura în Rotterdam, după ce reprezentantul acestei ţări, Duncan Laurence a câştigat concursul din anul 2019 cu piesa „Arcade”. Ediția din 2020 nu a avut loc din cauza pandemiei.

Cristina Tomac

Share