Ion Suruceanu își sărbătorește ziua de naștere

Ion Suruceanu își sărbătorește ziua de naștere

Interpretul Ion Suruceanu își sărbătorește ziua de naștere astăzi.

Ion Suruceanu s-a născut pe 9 septembrie 1949, în localitatea Suruceni, Ialoveni. În copilărie și-a dorit să devină sportiv, însă, în adolescență s-a îndrăgostit de muzică. La începutul carierei, majoritatea melodiilor pe care le interpreta, erau din repertoriul lui Dan Spătaru.

După ce a cântat în formația „Noroc”, condusă de Mihai Dolgan, timp de zece ani, Ion Suruceanu a activat în diferite colective muzicale: interpret în Orchestra de Muzică Ușoară „Bucuria”, solist al formației „Contemporanul”. Pe parcursul celor peste 50 de ani de carieră, a lansat albume de un succes răsunător, a înregistrat sute de piese devenite șlagăre, cutreierând nenumărate scene ale lumii. Deține titlurile: „Artist Emerit”, „Artist al poporului”, „Meritul Civic”. În 2004, Ion Suruceanu este decorat cu „Ordinul Republicii”.

Share