Concert de zile mari la Orhei! Membrii de la “Dulce Band și prietenii” au încins atmosfera
Membrii de la “Dulce Band și prietenii” au îndulcit și au încins atmosfera la Orhei, în casa de cultură „A Suruceanu” unde au susținut primul lor concert solo. Evenimentul a fost dedicat copiilor și părinților și a început la ora 16:00 cu un spectacol cu clovni, potrivit unui comunicat de presă.
Sala a fost arhipilină, iar sute de copii prezenți la eveniment s-au distrat de minune și au fost alintați cu dulciuri. Pe scena Casei de cultură “A. Suruceanu” au evoluat tinerele talente de la Dulce Band, Rimma, Iuliana Beregoi, Denis Midone, Olga Verbițchi, Evelina Negru, Valeria Vechiu, Iulita Cazacu, Valensia Gliga și Cosmina Cotoros. Susținuți de mentorii lor de la Centrul de impresariat artistic “Jasmin”, ei au încins atmosfera și au fost scăldați în aplauzele spectatorilor.
La eveniment a fost prezentă și cunoscuta interpetă Jasmin, persoana care a dat naștere acestui proiect de succes. Interpreta i-a felicitat din suflet pe membrii trupei „Dulce Band”, dorindu-le succese.
Seara de ieri a fost încălzită cu dansuri săltărețe ale ansamblului de dans popular “Codrenii”, dar și ale tinerilor de la “SIS N BRO”.
Evenimentul s-a încheiat cu prestația invitaților speciali Aura cu Lori și Beti.