Colaborare inedită – Dara, Pasha Parfeni şi Cosmos în Buzunar!

Colaborare inedită – Dara, Pasha Parfeni şi Cosmos în Buzunar!

Trei artişti şi-au unit forţele şi au lansat cover la renumita piesă „Wake me up” de Avicii. Vorbim despre interpreta Dara, Pasha Parfeni şi trupa Cosmos în Buzunar. De asemenea, au filmat şi un videoclip emoţionant în şi despre Republica Moldova, transmite OFICIAL.

„Într-o zi vom respira din nou liber. Vom reveni la situația de înainte de pandemie, dar vom fi diferiți. Anul 2020 ne-a lăsat ca moștenire o lecție importantă — aceea de a nu lua lucrurile care ne înconjoară drept ceva garantat de la sine.  Să renaștem în Moldova va fi o adevărată revelație. Vom relua viața cu aceeași inimă, dar cu alți ochi. E timpul ideal să valorificăm fericirea noastră din lucruri mici” – spune Pasha Parfeni, pe Facebook.

De asemenea, Dara pe social media a comunicat: „E momentul să îndrăgim ce avem și cine suntem. Ați spune că am filmat undeva prin Scandinavia, dar nu, este Moldova. Ce frumos e să căutăm, să descoperim și să admirăm împrejurimile noastre, să revedem lucrurile și locurile din alt punct de vedere. Lumea poate devine altfel dacă noi știm să o privim din altă perspectivă.“ a călători” nu ne cere distanțe tocmai mari, e destul să faci un pas. Eu am călătorit “Acasă””.

Cristina Tomac

Share