Ziua Ușilor Deschise la Parlament

Ziua Ușilor Deschise la Parlament

Parlamentul organizează Ziua Ușilor Deschise luni, 29 mai. Instituția parlamentară își va deschide ușile pentru toți doritorii, iar Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu alți deputați vor fi ghizii oamenilor care vor veni să viziteze legislativul.

Însoțiți de deputații-ghizi, doritorii vor vizita sălile din Parlament în care se iau decizii importante pentru viitorul cetățenilor. Traseul turului ghidat include sala de ședințe plenare, sala Europa, Muzeul Parlamentului și sala pentru conferințe de presă.

Pentru public vor fi amenajate trei expoziții dedicate Parlamentului Republicii Moldova. Expoziția găzduită de Muzeu și organizată de Arhiva Parlamentului în parteneriat cu Agenția Națională a Arhivelor va reflecta, în documente și imagini, file din istoria Sfatului Țării. Cea de-a doua expoziție, cu genericul „Parlamentul, în viziunea tinerilor”, prezintă clădirea instituției parlamentare într-o serie de lucrări de pictură și grafică ale studenților arhitecți de la Universitatea Tehnică a Moldovei. A treia expoziție conține fotografii semnate de deputatul Vasile Șoimaru, adunate în albumul „33 + 3 + 3 poeme în imagini”.

În scuarul Parlamentului vor fi amenajate un spațiu destinat pentru discuțiile cetățenilor cu deputații, un spațiu cu activități interactive pentru copii și o zonă foto.

Vizitatorii sunt așteptați luni, 29 mai, între orele 13.00 și 17.00, fiind rugați să aibă un act de identitate.

Menționăm că astăzi Parlamentul Republicii Moldova împlinește 32 de ani.

Share