Zile numărate până PSRM va avea un nou președinte

Zile numărate până PSRM va avea un nou președinte

La data de 18 decembrie, curent va avea loc cel de-al XIV-lea Congres Extraordinar al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova în cadrul căruia va fi ales Preşedintele PSRM, precum şi noua componenţă a Consiliului Republican al PSRM, vor fi trasate obiectivele programatice ale formaţiunii, potrivit unui comunicat de presă.

La eveniment vor participa circa 800 de delegaţi şi oaspeţi din întreaga ţară şi de peste hotare. Vor fi prezenţi înalţi demnitari de stat, economişti, politologi, experţi, conducători şi reprezentanţi ai partidelor politice din spaţiul CSI, UE şi Asia. Au declarat şi confirmat participarea la congres delegaţii din 16 state. Şi-au anunţat participarea la Congres 2 vice-preşedinţi ai Dumei de stat a Federaţiei Ruse – Vladimir Vasiliev, conducătorul fracţiunii partidului politic “Edinaia Rossia” şi Olga Epifanova, membru al Comitetului Central al Partidului “Spravedlivaia Rossia”.

În cadrul Congresului vor fi semnate memorandumuri de colaborare interpartinice  cu reprezentanţii partidelor politice din  statele member ale CSI şi UE.

Amintim că, PSRM a rămas fără președinte după ce Igor Dodon a devenit președinte al RM. Zinaida Greceanîi asigură interimatul funcției.

Doina Secrieru

Share