Voronin: Există dovezi serioase că unii reprezentanți ai clasei politice se îmbogățesc pe seama crizei pandemice

Voronin: Există dovezi serioase că unii reprezentanți ai clasei politice se îmbogățesc pe seama crizei pandemice

Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin susține că anul care se încheie a fost unul din cei mai grei și complicați în istoria omenirii, informează OFICIAL.

„2020 a fost anul în care a predominat frica, durerea și moartea. Pandemia coronavirusului n-a cruțat pe nimeni, atacând toate continentele și statele planetei. Nimeni nu a fost pregătit pentru a o înfrunta. Lumea a încremenit în fața ei. Carantina planetară – îndeosebi la începutul său – a schimbat modul obișnuit de viață al oamenilor, a dezechilibrat relațiile interstatale și interpersonale, a provocat o criză social-economică nemaivăzută. Însă, chiar și pe fundalul acestei depresiuni generale, Moldova s-a prezentat ca o țară absolut nepregătită pentru o situație excepțională”, susține Voronin.

Liderul PCRM declară că situația s-a complicat și mai mult din cauza faptului că, în urma „alegerilor artificiale”, la cârma țării au ajuns populiști incompetenți, cinici și nemernici profesioniști.

„Parlamentul ales în baza sistemului mixt trișat al lui Plahotniuc, așa-numitul „președinte” neconstituțional Dodon, trup din trupul sistemului mafiot și uzurpator, Guvernul de „cumetri” format de președinte și Parlament s-au dovedit a fi incapabili să facă față provocărilor dure ale anului 2020 – de la situația creată de pandemie până la înspăimântătoarea secetă care a năpădit Republica Moldova”, spune comunistul.

La fel, Voronin declară că Moldova e unica țară care a fost închisă într-o carantină drastică: „Nici oamenilor, nici business-ului nu li s-a acordat nici un fel de ajutor. Oamenii pur și simplu au fost lăsați în voia sorții, ei văzându-se nevoiți să se descurce fiecare cum poate. Pentru a-i înjosi și mai mult pe cetățeni, pentru încălcarea regimului de stare excepțională ei au fost sancționați cu amenzi excesiv de mari, fără a se ține cont de faptul că populația noastră dispune de venituri mizere”.

„Impotența organizatorică a guvernării a provocat un colaps total. Sistemul educațional așa și n-a reușit să-și modifice activitatea în baza instruirii la distanță. Aflându-se în carantină, bătrânii singuratici așa și n-au primit careva ajutoare din partea sistemului social. Sistemul sănătății se menține pe linia de plutire în exclusivitate pe seama eroismului și devotamentului față de datoria profesională a lucrătorilor medicali, dar și forțele lor au ajuns la limită. De la începutul pandemiei, Moldova ocupă un loc de frunte în toate anti ratingurile – de la numărul de infectați depistați la un milion de oameni în situația unui număr mizer de teste efectuate și până la nivelul mortalității. S-au pomenit neprotejați înșiși lucrătorii medicali care luptă cu infecția pe prima linie. Conform indicelui de infectare a medicilor, asistentelor medicale, a personalului auxiliar, Moldova de asemenea ocupă unul din primele locuri în lume. Astăzi putem considera că posibilitățile sistemului medical din țară s-au epuizat”, a precizat Voronin.

Prin urmare, el mai spune că guvernarea s-a dovedit incapabilă de a curma speculația, de a pune frâu creșterii prețurilor la mărfuri de prima necesitate – de la pâine și crupe de griș până la măști medicale și medicamente: „Mai mult decât atât, există dovezi serioase ale faptului că unii reprezentanți ai clasei politice, inclusiv deputați în Parlament, se îmbogățesc pe seama crizei pandemice, vânzând populației cuprinse de panică produse alterate, materiale dezinfectante și medicamente cu prețuri fabuloase”.

„Rezultatul acestor alegeri, inventate în 2016 de Plahotniuc pentru a-și păstra propria piele, ar putea pretinde să fie principalul total al anului care mâine-poimâine se încheie. Rușinoasa înfrângere a trădătorului, fățarnicului și coruptului Dodon, care a transformat funcția de președinte, dar și propria persoană în această ipostază într-o anecdotă reprobabilă și absurdă, ar putea deveni un sfârșit simbolic al epocii de un deceniu al guvernării oligarhice, a capturării statului și a uzurpării puterii. Dar nu vor deveni. Și asta deoarece Maia Sandu, aleasă ca președinte al țării la aceste alegeri „pandemice”, este un produs anume al acestei epoci a lui Filat, Plahotniuc și Dodon. Ea e încă un „președinte” neconstituțional și incompetent, care în 2016 a acceptat regulile de joc propuse ei de regimul mafiot”, declară comunistul.

În același timp, Voronin spune că nu există nici o îndoială că, odată cu alegerea Maiei Sandu în această funcție, necazurile Moldovei nu se vor termina, ci doar se vor agrava. „Și asta se va întâmpla din cauze atât obiective, cât și subiective. Cauza obiectivă constă în faptul că statul moldovenesc nu e capabil să se dezvolte în mod normal, deoarece la fundamentul lui se află o Constituție denaturată, care, în ultimii ani, în repetate rânduri a fost a fost violate”.

Principala concluzie pe care trebuie s-o tragem totalurile acestui an de coșmar, 2020, potrivit lui Voronin, este: „Nici unul din politicieni, nici una din formațiunile politice care, într-un fel sau altul, au stabilit modalitatea desfășurării lucrurilor în societate atât pe parcursul anului 2020, cât și a întregului ultim deceniu, nu au dreptul moral să rămână în politica activă. Ei trebuie să devină acuzații unui proces judiciar al Tribunalului Poporului. Fără drept de apărare”.

Totodată, spune Voronin, principalul criteriu poate fi doar unul: „Dacă te-ai aflat la guvernare pe parcursul acestor zece ani, ai acceptat regulile de joc ale mafiei politice, ai participat la alegerile prezidențiale neconstituționale, ai împărțit portofoliile, ai participat la ședințe în Parlament sau Guvern – după asta nu mai ai dreptul să te ocupi de politică. Cu complici la nenumărate crime împotriva statului nu este posibil să fie construit un stat normal, nu este posibil ca țara să fie readusă în spațiul legal, nu este posibil să fie impusă respectarea legii. Fără o asemenea lustrație totală, care nu-i va cruța nici pe Dodon, nici pe Sandu, nici pe Filip și nici pe toți acoliții lor, nu este posibil ca țara să fie direcționată spre dezvoltare, nu este posibilă asigurarea unui viitor pentru țară. Acesta e tocmai cazul când sistemul vicios de relații în interiorul puterii, între guvernare și societate e necesar să fie distrus până la temelie. Cel puțin pentru ca să fie curățat spațiu pentru următorul pas. Anume așa putem face posibil acest următor pas, pe care e neapărat să-l facem, dacă ne dorim cu adevărat ca starea de lucruri din țară să se schimbe în bine”, a conchis Vladimir Voronin.

Mihaela Conovali

Share