Vladimir Bolea: „Peste 1 miliard de lei au fost debursați pe conturile fermierilor”
Până pe 23 iulie 2023, AIPA a reușit să deburseze pe conturile beneficiarilor de subvenții peste 1 miliard de lei, ceea ce constituie 62,5% din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea în cadrul briefingului de presă susținut împreună cu Diana Coșalîc, director adjunct al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Comparativ cu perioada similară a anului 2022 pe conturile fermierilor au fost direcționați cu 144,8 milioane lei mai mult sau în creștere cu 17%.
Conform ultimelor date de la AIPA, banii au fost direcționați pentru
– achitarea a 832,9 mil. lei subvenții post-investiționale sau 83% din totalul valorificat (sau 6272 cereri angajamente față de solicitanții de subvenții din anul 2022);
– susținerea a 30 proiecte star-up pentru care au fost alocate 12,5 mil. lei;
– implementarea a 140 proiecte ce contribuie la dezvoltarea localităților rurale în sumă de 111,7 mil. lei;
– funcționarea a 37 GAL-uri și implementarea proiectelor investiționale în sumă de 29,2 mil. lei
– contribuția statului la Fondul Național al Viei și Vinului – 19,7 mil. lei.
Agricultorii moldoveni investesc tot mai mult în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare. În acest scop au fost achitate 190 milioane de lei, ceea ce constituie 22% din valoarea subvențiilor acordate pentru modernizarea sectorului.
Totodată, 185 milioane lei au fost îndreptate la rambursarea ratei la creditele accesate sau 22% din suma subvențiilor achitate.
Fermierii sunt interesați în procurarea tehnicii și utilajului agricol, inclusiv mini-till și no-till, ceea ce constituie 17% din valoarea subvențiilor sau 144 milioane lei, de asemenea, în revitalizarea sectorului zootehnic. Valoarea subvențiilor acordate constituie 97 milioane lei sau 12% din suma subvențiilor achitate.
La fel, agricultorii solicită subvenții pentru înființarea, modernizarea plantațiilor multianuale și defrișarea celor neproductive. Suma achitată este de 10% din valoarea totală a subvențiilor sau 87 milioane lei.
De asemenea, AIPA este în proces de recepționare a cererilor de acordare a subvenției complementare pentru acciza la motorină. Fermierii micro, mici și mijlocii, vor obține un cuantum de 100% din acciza la motorină (2984 lei -2022 și 3248 lei -2023) iar fermierii mari – 30%.
Dosarele sunt recepționate în două etape, conform perioadei:
– motorina achiziționată în perioada 16 noiembrie 2022 – 29 iunie 2023, cererea se depune la AIPA până la data de 31 iulie 2023, iar motorina achiziționată în perioada 30 iulie -30 septembrie 2023, cererile se vor depune până la 3 septembrie 2023.
Apelul de recepționare a cererilor a demarat la 14 iulie. În decurs de o săptămână AIPA a recepționat 717 cereri. Plafonul anual per beneficiar este de 200 mii lei.
Vladimir Bolea a comunicat că: „La majoritatea măsurilor, suma maximală a subvenției acordate per beneficiar, unui grup de producători sau cooperativă de întreprinzători, APL sau asociație a utilizatorilor de apă pentru irigație, instituție de învățământ cu profil agroindustrial sau din domeniul cercetării și inovării s-au majorat. Pentru a motiva tinerii fermieri, femeile fermiere, migranții reveniți sau deținătorii gospodăriilor țărănești, statul prevede subvenții majorate cu 10–15%, iar pentru investițiile efectuate în utilaje sau echipamente fabricate în Republica Moldova, subvențiile vor fi majorate cu 20%”.
Conform oficialului, toate mecanismele de subvenționare au fost diversificate și adaptate la necesitățile actuale ale agricultorilor, care au fost discutate pe larg cu reprezentanții asociațiilor de profil și membrii consiliilor consultative sectoriale.
Subvențiile oferite vor contribui la îmbunătățirea performanței agricole, la crearea noilor locuri de muncă, atragerea investițiilor pentru sporirea competitivității producției agricole și la alinierea cerințelor de calitate și siguranță a alimentelor la standardele UE.