Vladimir Bolea a mers la Centrul de Stat pentru Atestarea și Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar și a Fertilizanților

Vladimir Bolea a mers la Centrul de Stat pentru Atestarea și Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar și a Fertilizanților

În cursul dimineții, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a întreprins o vizită de lucru la Centrul de Stat pentru Atestarea și Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar și a Fertilizanților, unde a avut loc o ședință cu angajații instituției. În cadrul întrunirii au fost puse în discuții subiecte cu referire la domeniile de competență ale Centrului, activitățile de cercetare, testare și omologare a produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților.

Ministrul a declarat că reducerea riscului de introducere pe piață a produselor care pun în pericol sănătatea consumatorilor și animalelor trebuie să o rămână o prioritate. Totodată, oficialul a reiterat că armonizarea legislației naționale la normele UE trebuie să devină obiectivul principal, inclusiv pentru a construi un sistem de producție alimentară mai durabil și sănătos.

În context, vice-administratorul Centrului de Stat Nicolae Danilov a adus la cunoștință despre structura instituției, misiunea/rolul acesteia și etapele exercitării lucrărilor de examinare, testare, cercetare și de înregistrare a produselor de uz fitosanitar și fertilizanților în Republica Moldova. A fost vizitat și Laboratorul de Încercări, unde s-au prezentat informații cu privire la dotările acestuia, precum și viziunile de dezvoltare a capacităților în vederea alinierii la standardele UE.

Share