Vlad Plahotniuc: Indiferent de scenariu, chiar şi cel mai negru, suntem gata să ne mobilizăm imediat

Peste 7 000 de tineri a Partidului Democrat din Moldova (PDM) au participat, ieri, la o adunare a organizaţiilor locale de tineret, potrivit unui comunicat al partidului, informează OFICIAL.

„Scopul evenimentului a fost de a aduce împreună pe cei care au contribuit, prin efortul şi entuziasmul lor, la faptele şi reuşitele partidului”, se mai menționează în același comunicat.

„Miza noastră a fost şi este să păstrăm în continuare stabilitatea politică în ţară, să continuăm faptele bune, iar pentru asta este nevoie de o alianţă responsabilă, stabilă şi, foarte important, negociată şi creată aici, la Chişinău. Partidul Democrat este un partid dinamic şi puternic, iar voi sunteţi una dintre forţele partidului şi, indiferent de scenariu, chiar şi cel mai negru, suntem gata să ne mobilizăm imediat”, a comunicat liderul democraților, Vlad Plahotniuc.

Evenimentul a continuat cu o serie de competiţii: lupte greco-romane, K1, box, tragerea funiei, dar şi tenis de masă, şah, dame.

Mihaela Rotari

Share