Vlad Filat: Să nu ne îmbătăm cu apă rece

Vlad Filat: Să nu ne îmbătăm cu apă rece

 

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat, în cadrul unei conferințe de presă, a declarat că formațiunea pe care o conduce a obținut un rezultat bun în alegerile locale generale, alegându-se cu 285 de primării.

“Mulțumesc colegilor pentru implicarea și organizarea unei campanii politice exemplare, bazată pe corectitudine și conținut. Aceasta este o victorie a RM în condiții extrem de dificile”, a spus politicianul.

Vlad Filat a declarat și că alegerile locale generale sunt o victorie detașată a partidelor democratice, pro-europene.“Avem și unele pierderi ce puteau fi evitate, mă refer la mediul urban. Avem de analizat așa că să nu ne îmbătăm cu apă rece”, a adăugat liberal-democratul.

Președintele PLDM și-a felicitat și colegii din formațiunile democratice și a îndemnat PDM și PL să guverneze atât la nivel central, cât și local.

 

Diana Munteanu

Share