Vlad Filat, la 7 luni de arest preventiv: ”Șapte luni în care justiția și-a închis ușile”

Vlad Filat, la 7 luni de arest preventiv: ”Șapte luni în care justiția și-a închis ușile”

Deputatul Vlad Filat, ex-premier, se află de 7 luni în arest preventiv. 

Pe pagina de Facebook a politicianului a fost publicat un mesaj în acest sens:

”Zilele acestea s-au împlinit șapte luni de când printr-o lovitură de teatru „nobilii europeni” au eliminat ultimul obstacol în drumul acaparării definitive a țării noastre. Șapte luni de când sunt condamnat la tăcere, pentru că cele mai mari injustiții se fac atunci când odată cu libertatea ți se fură și dreptul de a vorbi.

Șapte luni în care justiția și-a închis ușile și reinventează sensul sintagmei – proces echitabil.

Am pledat și voi pleda ca acest „proces echitabil” să fie unul public, ca oamenii să vadă cât de putred este acest dosar și să se convingă singuri cât de abuzivă și selectivă poate fi justiția de buzunar.

Este clar pentru toți cât de politizat este acest dosar, cred că de asta cei care l-au desenat își ascund „opera” de propriul popor.

Doar oamenii care au ce ascunde și care se tem, își încuie ușile.

Am să lupt până la capat ca să-mi demonstrez nevinovăția și atunci istoria ne va judeca, nu justiția de buzunar”.

Doina Secrieru

Share