Vlad Filat: În locul lui Andrei Spînu va veni altcineva în partid care va demola tot ce a construit acesta

Vlad Filat: În locul lui Andrei Spînu va veni altcineva în partid care va demola tot ce a construit acesta

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), spune că, Andrei Spînu este o figură controversată, dar, „cu toate acestea, nimeni nu poate nega că anume el a construit PAS, iar construcția unui partid nu este un lucru ușor. Este un mecanism foarte complex, bine calculat, care, de altfel, de două ori a făcut-o pe Maia Sandu președinte și a permis PAS să obțină majoritatea”, informează OFICIAL.

Potrivit spuselor sale, toate puse la un loc au un nume – Andrei Spînu. El știa la ce se angajează, a făcut-o conștient și s-a expus în totalitate fără să se uite înapoi.

„Nu vreau să mă ofer ca avocat, Andrei, pesemne, va avea nevoie de avocați în alt context. Problema nu este că Spînu este eliminat, ci cum este eliminat. El este eliminat nu pentru gaz, ci la comandă”, a menționat politicianul, remarcând că jalba lui Dorin Recean „în sfârșit a fost auzită la președinție” și „Maia Sandu a renunțat la omul care a făcut-o de două ori președinte”.

Liderul PLDM a mai spus că, acum în locul lui în partid va veni altcineva care va demola tot ce a construit Spînu și, cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, va începe să croiască o nouă verticală de conducere a partidului.

În context, Vlad Filat a întrebat: „Doamnă președinte, merită oare pentru capriciile lui Recean să expuneți unui risc atât de serios partidul pe care nu-l conduceți? Dar dvs. știți mai bine. Poate că de construcția partidului se va ocupa chiar Recean? De ce nu? Dacă a reușit să-și construiască atât de bine afacerea pe timpul lui Plahotniuc, atunci de ce să nu se ocupe de construcția partidului pe timpul Maiei Sandu?

Share