Vlad Filat: Am revenit în fruntea PLDM într-un moment de criză acută pentru țară și pentru echipa partidului

Vlad Filat: Am revenit în fruntea PLDM într-un moment de criză acută pentru țară și pentru echipa partidului

Vlad Filat, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), ex-Prim-ministru al Republicii Moldova, a scris pe larg „despre prezent”, informează OFICIAL.

Vă prezentăm comentariul integral publicat de Vlad Filat pe rețelele de socializare: 

„Am revenit în fruntea Partidului Liberal Democrat din Moldova într-un moment de criză acută pentru țară și pentru echipa PLDM.

Au fost zeci de discuții cu colegii și prietenii, au fost multe schimburi de păreri și argumente deloc simple. Am acceptat chemarea colegilor pentru că de fiecare dată s-a vorbit despre responsabilitatea mea personală pentru reunificarea echipei și redobândirea încrederii oamenilor.

Dacă lucrurile mergeau bine, cel mai probabil nu reveneam în fruntea PLDM.

Discuțiile cu colegii și analiza statisticilor social-economice îmi permit să cunosc atmosfera în societate și starea de fapt în economie. Evident, în aceste discuții nu se evită și subiectul „istoria lui Vlad Filat”.

Nu vreau să fac parte din corul „susținătorilor” mei și să mai aduc un pic de dezinformare în oceanul deja existent. De asta la insinuările și minciunile lor răspund așa:

1. Am rămas în Moldova atunci când știam că voi fi atacat într-o manieră criminală de grupul Plahotniuc.

2. Sunt în Moldova acum, când Plahotniuc a fugit din țară imediat ce a pierdut puterea. De ce ar fi fugit el, dacă ar fi avut dreptate? Și de ce am rămas eu, dacă nu aș fi avut dreptate?

3. Urmez calea grea a justiției chiar dacă, ca și toți oamenii din Moldova, văd cât de politizată este justiția și cât de jos e nivelul de încredere în corectitudinea sistemului național de justiție.

4. Mă surprinde atitudinea unor oameni aflați azi la guvernare. Ei m-au cunoscut.

Ei nu o dată au apelat la ajutorul meu și eu personal i-am ajutat. Eu nu am apelat niciodată la ajutorul lor. Ei au cunoscut aspecte importante ale confruntării între mine și grupul Plahotniuc și cunoșteau că am dreptate. Și mai mult mă surprinde că ei s-au transformat într-un „grup Plahotniuc” și folosesc aceleași instrumente și practici.

5. Cred că Moldova poate avea o clasă politică decentă și eficientă, tânăra și energică, responsabilă și inteligentă. Acum contribui la construcția unei așa clase și dedic mult timp comunicării cu tinerii, îi conving să se implice și îi voi ajuta să învețe, așa încât să fie pregătiți să administreze problemele publice eficient și responsabil.

Moldova e vraiște. Misiunea reunificări echipei PLDM în toată țara ne pregătește de următoarea etapă – reducerea nivelului de dezbinare socială și polarizare politică în societate și determinarea tranziției de la un pesimism profund, la un optimism sănătos.

Sunt foarte îngrijorat de ritmul dramatic de depopulare a localităților țării, de îmbătrânirea populației și de intensitatea înaltă de plecare a oamenilor din Moldova. Totodată, mă bucur că încă mai găsim tineri care înțeleg că pentru a depăși crizele e necesară implicarea și dânșii sunt gata să se implice, să învețe, să își asume răspundere pentru soarta altor oameni.

Comunicăm și cu mulți dintre moldovenii plecați. Insistăm să-i convingem că Moldova are nevoie de talentele și de energia lor pentru a se renaște social și economic. Insistăm să-i convingem să se implice în campania pentru câștigarea încrederii oamenilor.

Ne pregătim de o campanie murdară, mincinoasă și egoistă. Dar nu ne vom lăsa antrenați în polemici mincinoase și murdare. Vom veni în fața oamenilor cu idei și proiecte, care pot schimba atmosfera în societate.

Cetăţenii Republicii Moldova au nevoie de schimbare. Și schimbarea trebuie să o generăm noi – nu să o așteptăm cadou din afară.”

Share