Violeta Ivanov – înregistrată în cursa prezidențială
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat-o pe Violeta Ivanov în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, ea fiind desemnată de Partidul Politic „Șor”, informează OFICIAL.
În acest context, a fost înregistrat simbolul electoral, fiind confirmat reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală și persoana responsabilă de finanțe (trezorierul).
De menționat că, până astăzi, 29 septembrie curent, CEC a înregistrat 5 concurenți electorali, iar alte 2 dosare sunt în curs de examinare.
CEC amintește că, perioada pentru depunerea actelor în vederea înregistrării în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova se încheie joi, 1 octombrie curent.
Cristina Pendea