VIDEO// Valentina Geamănă, co-fondator PACE: „A venit timpul să ne gândim, cum statul poate fi un suport pentru diasporă, iar diaspora – un sprijin pentru țară”

VIDEO// Valentina Geamănă, co-fondator PACE: „A venit timpul să ne gândim, cum statul poate fi un suport pentru diasporă, iar diaspora – un sprijin pentru țară”

Valentina Geamănă este cunoscută în R. Moldova și nu doar, grație proiectelor sociale pe care le implementează în scopul oferirii unui suport oamenilor din categorii social vulnerabile. De peste 11 ani ea este vicepreședinte „Aktiv Hilfe fur Kinder” în Italia și a scris proiecte, a atras fonduri în R. Moldova pentru realizarea proiectelor sociale în valoare de peste 2 milioane de euro. Valentina Geamănă este unul din co-fondatorii inițiativei de creare a Partidului Acasă Construim Europa (PACE), condusă de Gheorghe Cavcaliuc.

În cadrul PACE ea este responsabilă de Blocul „Diaspora„, iar în prezentarea sa a vorbit despre  problemele din domeniu și cum trebuie de acționat pentru ca R. Moldova să  schimbe în bine.

„M-a sunat din Italia o doamnă și mi-a zis, te rog frumos să intri într-un partid. I-am zis că mâine intru, la care ea a crezut că o iau în râs. Atunci când m-a sunat dl. Cavcaliuc și mi-a propus să fac parte din echipă, nu am pus nici o condiție deoarece știu că împreună cu dumnealui ne vom lansa pe arena politică nu prin lozinci ieftine, dar vom crea un cadru legislativ care să elimine elementul coruptiv, iar statul să devină o oportunitate sigură pentru cei care vor să revină acasă” a spus proaspăta politiciană.

Ea spune că, de 21 de ani a plecat în lume unde, la fel ca toți cei plecați, s-a confruntat cu multe provocări.

„Când reveneam acasă căutam schimbarea, dar Moldova este într-o stagnare de 30 de ani. Aceasta se întâmplă inclusiv din cauza că, cei din diasporă au acces doar la Biroul Relații cu Diaspora, care nu are efect legislativ sau decisiv. Astfel, diaspora a fost exclusă din viața politică, socială a țării. Lucrurile pot fi corectate prin crearea unui Departament al relațiilor cu diaspora, unde să fie atrași cei mai buni și cei mai reprezentativi membri ai diasporei”, a precizat ea.

WhatsApp Image 2020-06-30 at 13.19.26

Aceasta afirmă că, Ambasadele și Consulatele R. Moldova din afara țării nu dețin un cadru juridic pentru a apăra moldovenii aflați în situații dificile.

„Este nevoie în regim de urgență de creat o echipă de experți în drepturi internaționale, autorizați de stat, care să ofere suport cetățenilor noștri din orice colț al lumii”, consideră Valentina Geamănă.

Ea consideră că, în pandemia de Covid-19 s-a mai accentuat încă o problemă gravă: moldovenii decedați sau grav bolnavi din afara țării.

„Și această situație poate fi rezolvată prin crearea unei structuri alternative a Crucii Albe. Dacă în Italia  funcționează așa ceva, de ce nu ar fi  valabil și în R. Moldova?”, se întreabă ea.

PACE mai militează pentru crearea unui Ghișeu care să ghideze moldovenii veniți de peste hotare, inclusiv copiii, în reintegrarea în viața din Moldova, astfel ca, aceștia să poată să spună: „am venit de acasă!”.

„Noi, moldovenii, nu ne considerăm completați  definitiv, dacă nu avem o casă, nu am săpat o fântână, nu am sădit un copac și nu am cununat de 4 ori, ca să aibă cine ne duce la cimitir. Iată de ce, ne-am dus peste hotare să muncim că să avem această casă. Din păcate, perioadă de tranziție în care se află Moldova a generat  un climat favorabil pentru escroci și criminali, iar mulți moldoveni au devenit victime. Este imperios necesar de creat un mecanism de verificare a credibilității tranzacțiilor de vânzare-cumpărare, dar și a investițiilor”, mai propune ea.

WhatsApp Image 2020-06-30 at 13.19.26 (2)

O altă propune ține de acordarea a 3-5 minute de spațiu la posturile TV locale, astfel ca cei de acasă să afle noutăți din diasporă, iar diasporă să cunoască mai bine realitățile din Moldova.

„A venit  timpul să ne gândim, cum statul poate fi un suport pentru diaspora, iar diaspora  un sprijin pentru țară”, a conchis ea.

Acestea sunt doar o parte dintre inițiativele vociferate și care Partidul Acasă Construim Europa urmează să le implementeze când va ajunge la guvernare, precum

– Reformarea Biroului Relații cu Diaspora și introducerea unei funcții de Vice-Prim-ministru pentru diasporă. Persoana desemnată în această funcție, va fi un factor de decizie de rang înalt în  Guvern, va rezolva direct problemele cu care se confruntă atât cetățenii Republicii Moldova din orice colț al lumii,cât și cei care s-au reîntors acasă.

–  Implementarea votului electronic pentru Diasporă.

– Ajustarea cadrului legal național în vederea legalizării transportatorilor de colete pentru a exclude birocrația și corupția.

WhatsApp Image 2020-06-30 at 13.19.26 (1)

Cine este Valentina Geamană:  De 11 ani Vicepreședinte „Aktiv Hilfe fur Kinder” în Italia; A scris proiecte și a atras fonduri în R. Moldova pentru realizarea proiectelor sociale în valoare de peste 2 milioane de euro; A organizat realizarea a două filme documentare despre R. Moldova cu RAI SENDER BOZEN prin intermediul cărora a finanțat 4 proiecte; 3 ani și în prezent – Președinte „AO Prezicere Divină” unde promovează autogestiunea și autofinanțarea proiectelor sociale, antreprenoriatul social; A instituit Centrul multifuncțional pentru victimele violenței și pentru persoanele cu nevoi sociale; Autorul inițiativei „Adoptă un bătrân” prin implicarea Diasporei din Germania și Italia;

Autoare a Calendarului Femeilor „DESTINE”– prima ediție – proiect susținut de către femeile migrante din Moldova în favoarea Centrului pentru protecția mamei și a copilului;

Mențiuni: Medalia Alexandru Nevschi gr. II din partea Eparhiei de Nisporeni și Ungheni a Mitropoliei Moldovei; Medalia pentru colaborare din partea Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova; Medalia pentru colaborare din partea Ministerului Justiției al R. Moldova; Diplome din partea Guvernului R. Moldova, UN Women, Premio Italia din partea Camerei de Comerț și Industrie moldo-italiană, Platforma Națională a Femeilor în Afaceri din R. Moldova; Inclusă în cartea „Forța civică a femeilor” din România, autor Andrea Paul.

img

Maria Rotari 

Share