(VIDEO) Piloții moldoveni luați ostatici în Afganistan, eliberați după 3,5 ani! Dodon: „Au fost desfășurate acțiuni secrete”

(VIDEO) Piloții moldoveni luați ostatici în Afganistan, eliberați după 3,5 ani! Dodon: „Au fost desfășurate acțiuni secrete”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că piloții ținuți în plen, timp de 3,5 ani, în Afganistan, au fost eliberați, informează OFICIAL.

Igor Dodon a amintit că, la data de 24 noiembrie 2015, în Afganistan s-a prăbușit un elicopter moldovenesc.

„Drept urmare, unul dintre membrii echipajului a fost ucis – căpitanul, iar ceilalți doi moldoveni luați în plen de către talibani, în Afganistan. Deoarece membrii echipajului moldovenesc lucrau oficial pentru Guvernul american, au făcut mai multe tentative de a salva băieții, însă fără nici un rezultat. Anul trecut eu m-am adresat prietenilor noștri din Federația Rusă. Pe parcursul ultimelor luni, au avut mai multe activități, destul de importante și alaltăieri, 2 zile în urmă, în sfârșit concetățenii noștri au fost recuperați din plen și au fost transportați la Moscova. La moment, piloții se află în spital, starea sănătății este destul de bună, lucrează medicii cu ei. Atunci când i-am adus la Moscova ei nu credeau că lucrul acesta se putea întâmpla. 3,5 ani au fost ținuți într-o groapă în pământ, nu au văzut soarele. Povestesc niște detalii care sunt uimitoare. Din partea Președinției, toate acțiunile au fost coordonate de către consilierul pentru misiuni speciale, Pavel Voicu, vicepreședinte al Consiliului Suprem de Securitate. Anume el a fost la Moscova și cu o rută specială au ajuns și au fost eliberați. Vreau să vă anunț că, după această conferință de presă, familiile acestor piloți o să fie contactate la telefon. Eu înțeleg că sunt emoții mari, însă nu am putut să-i informăm din timp. Aceste acțiuni au fost secrete, speciale, de aceea orice scurgere de informație ar fi fost în detrimentul salvării concetățenilor noștri”, a precizat Dodon.

Mihaela Rotari

Share