(VIDEO) Ministrul Buzu: Oameni buni, prieteni, am greșit. Am utilizat un cuvânt nepotrivit, un cuvânt care a jignit

(VIDEO) Ministrul Buzu: Oameni buni, prieteni, am greșit. Am utilizat un cuvânt nepotrivit, un cuvânt care a jignit

Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției și Sociale, a recunoscut că a greșit utilizând cuvântul „bîdlă” în discursul său electoral, informează OFICIAL.

„Oameni buni, prieteni, am greșit. Am utilizat un cuvânt nepotrivit, un cuvânt care a jignit. Indiferent de contextul în care acesta a fost utilizat, acesta a jignit mai mulți cetățeni și, pentru aceasta, îmi cer scuze de la dumneavoastră. În fiecare zi, de când sunt ministru, mi-am propus să muncesc pentru ca, în Republica Moldova, să fie mai multă solidaritate și mai multă coeziune, iar atunci când utilizăm cuvinte jignitoare, nu facem acest lucru.

Înțeleg foarte mult că comportamentul, discursul unui ministru, trebuie să aibă standarte mult mai înalte și, pentru aceasta, îmi cer scuze de la dumneavoastră”, a declarat el.

E de menționat că, ieri, ministrul a spus că fragmentul video publicat pe rețele nu a fost înțeles corect. „Înțeleg reacțiile de supărare și îmi pare rău că s-a înțeles total diferit de ce am spus. Îmi cer scuze de această situație, dar acel fragment a fost scos din context, lucru care poate fi confirmat de toți oamenii care au participat la această întrunire. Voi continua să lucrez cu integritate, curaj și respect pentru oameni”, a spus el.

Share