(VIDEO) La Parlament s-au întrunit cetățeni din Diaspora pentru a discuta cu deputații
Un grup de cetățeni din Diaspora participă la întrunire cu deputații Parlamentului R. Moldova.
Cetățenii vor afla cum funcționează Parlamentul, vor vizita birourile deputaților și vor face cunoștință cu activitatea parlamentară.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre ședința de ieri a Parlamentului la încheierea sesiunii și a menționat că au fost două motive pentru convocarea acestor ședințe.
„A trebuit să corectăm niște restanțe lăsate de Legislatura anterioară. Nimic personal și cei care primesc acțiunile noastre personal fie își schimbă atitudinea, fie…își schimbă atitudinea. E vorba despre interacțiunea instituțiilor. Am ajuns la 30 de ani la cataclisme și lucruri reprobabile pentru că nu au fost instituții care să muncească și să intervină când se porneau scheme și combinații”, a spus Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a vorbit și despre prioritățile noului Legislativ – toleranță zero față de corupție.
În cadrul discuțiilor s-au abordat subiecte ce țin de reforma pensiilor, autorizațiile pentru transportul în traficul rutier internațional, combaterea contrabandei la trecerea frontierei, salarizarea, revenirea cetățenilor acasă, etc.
Cristina Parfeni